Cum influențează profesorul percepția elevilor pentru matematică și științe ale naturii?

Atelier în cadrul Forumului MERITO în regiunea de S-E a României; aprilie 2026

Prof. Stanciu Adelin

4/8/20262 min citit

Lunile februarie-aprilie sunt încărcate de activități: olimpiade și concursuri, cu pregătirile aferente, evaluări naționale, proiecte de dus la îndeplinire. Dar când crezi că nu mai poți, mai poți puțin. Motivat de gândul împărtășirii ideilor și altor profesori, mi-am găsit ceva energie pentru un atelier marca MERITO. Un atelier experiențial de învățare colaborativă pentru profesori, organizat la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Galați.

A fost și o a treia ocazie de a face echipă bună cu Lili Olărașu, profesor de matematică în Iași căreia îi mulțumesc pentru idei, încredere și colaborare. Atelierul nostru dedicat profesorilor de științe exacte, intitulat ”Cum influențează profesorul percepția elevilor pentru matematică și științe ale naturii?” a combinat utilul cu plăcutul: fundament teoretic în domeniul managementului clasei, idei de dezvoltare a unui climat pozitiv în sălile de clasă, metode moderne, aplicații și dovezi a ceea ce facem deja la clasă, sugestii de implementare etc.

Alături de cei 25 de participanți am explorat diverse situații de management eficient al clasei, relația profesor–elev sau rolul inteligenței emoționale în educația elevilor. Sperăm ca cele oferite să fie o reflecție pentru fiecare profesor prezent, conducând la un climat pozitiv în sălile de clasă, care să crească motivația, încrederea și interesul elevilor pentru matematică și științe ale naturii.


Ce presupune un forum Merito? Pornind de la experiențe concrete din clasă și de la exemple de bune practici din școli din regiunea Sud-Est, am discutat și construit împreună strategii prin care cadrele didactice pot susține motivația elevilor, pot gestiona dinamica grupului și pot crea contexte de învățare care favorizează participarea activă, siguranța emoțională și progresul școlar. Am intenţionat, de asemenea, ca acest Forum să fie un spaţiu de întâlnire, creaţie şi învăţare împreună cu profesorii participanţi, pasionaţi de subiect, ce doresc să înveţe colaborativ continuu, cu efecte pe termen lung.

Al patrulea Forum MERITO Sud-Est, desfăşurat pentru a treia oară în Galaţi, a fost co-organizat voluntar de profesorii din comunitatea MERITO locală, cu sprijinul şi împreună cu Casa Corpului Didactic Galaţi, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă”, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” şi Consiliul Judeţean Galaţi, filiala Dunărea de Jos a Romanian Business Leaders.